Cazul Palanca, în vizorul societăţii civile

Posted on februarie 17, 2010. Filed under: Documente | Etichete:, , |

Un şir de organizaţii neguvernamentale s-au reunit la 10 februarie 2010 într-o alianţă care a fost numită Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, care îşi propune să abordeze în mod public problema satului Palanca şi a demarcării frontierei moldo-ucrainene, antrenând în această dezbatere reprezentanţii instituţiilor statale, ai partidelor politice, experţi, ONG-işti şi jurnalişti.

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă îşi propune să organizeze, într-o primă etapă, o masă rotundă, la care a fost invitat să participe şi premierul Vladimir Filat.

Demersul a fost semnat de reprezentanţii a 23 de organizaţii neguvernamentale.

Publicăm mai jos demersul adresat domnului Vladimir Filat în vederea participării la această masă rotundă.

Domnului Vladimir Filat,

Prim-ministru al Republicii Moldova

DEMERS

Stimate domnule Prim-ministru,

Prin prezenta Vă informăm că un grup de reprezentanţi ai societăţii civile, reuniţi în Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, planifică organizarea în timpul apropiat a unei „mese rotunde”, în cadrul căreia se va lua în dezbatere publică problema legată de conflictul în jurul satului Palanca şi demarcarea frontierei moldo-ucrainene.

Această iniţiativă civică s-a constituit în cadrul unei şedinţe comune a reprezentanţilor unui şir de organizaţii neguvernamentale, care a avut loc la 10 februarie anul curent.

Reuniunea îşi propune să examineze atât cauzele care au determinat apariţia conflictului, cât şi căile de depăşire a lui.

La această „masă rotundă” vor fi invitaţi reprezentanţi ai partidelor politice, experţi în drept, analişti independenţi, jurnalişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Având în vedere importanţa subiectului care va fi discutat, precum şi impactul lui asupra drepturilor omului şi asupra stabilităţii regionale, la această dezbatere vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai corpului diplomatic, ai organismelor internaţionale acreditate în Republica Moldova.

Întrucât Guvernul condus de Dumneavoastră are o implicare directă în acest caz şi este preocupat nemijlocit de rezolvarea lui, Vă rog să confirmaţi participarea Dumneavoastră la această „masă rotundă”.

Ţinând cont de faptul că este vorba de un subiect extrem de sensibil, rugăm să confirmaţi cât mai curând posibil prezenţa Dumneavoastră. Ne declarăm disponibilitatea să stabilim data desfăşurării acestei „mese rotunde” în funcţie de agenda Dumneavoastră.

Vă comunicăm suplimentar că reuniunea respectivă este planificată pentru prima jumătate a lunii martie.

Relaţii la telefoanele:

Fix: 76 71; mobil: 079 60 15 54;

e-mail: ajcd.moldova@gmail.com

Cu respect,

Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi, Radu Buşilă

Institutul pentru Dezvoltare Regionalăşi Administrativă Durabilă, Ghenadie Vaculovschi

Asociaţia Naţională a Jurnaliştilor, Victor Popov

Fundaţia Europeană, Vlad Plămădeală

Fundaţia pentru Tineret din Republica Moldova, Victoria Federiuc

Cartelul Ţărănesc „Sfântul Gheorghe”, Sergiu Rabei

Asociaţia „Răsăritul Românesc”, Andrei Şeremet

Comitetul Cetăţenesc Palanca, Alexandru Repida

Centrul pentru Strategii Politice şi Economice „Moldova Europeană”, Victor Gurău

Asociaţia „Basarabia Creştină”, Acciu Eugen

Asociaţia „Generaţia Viitorului”, Denis Ţurcanu

Asociaţia „Pro Transnistria”, Elena Romaniuc

Asociaţia Cadrelor Didactice, Iulia Bătrânac

Asociaţia pentru Drepturile Omului „Lex XXI”, Igor Ciuru

Asociaţia „Astreia”, Ana Caraman

Coaliţia Vocea Romilor, Ion Duminică, doctor în ştiinţe politice, expert

Asociaţia „Femeia Modernă”, Nina Ungureanu

Asociaţia „Axis”, Vitalie Hotnogu

Asociaţia „Europa Nova”, Andrei Popov

Asociaţia Culturală „Pegas”, Angela Racoviţă

Asociaţia Obştească „Femeia pentru Viitor”,Veronica Cucu

Asociaţia „Flacăra Gaz”, Anatol Cărăruş

Asociaţia „Pro Succes”, Gheorghe Spânu

ONG “Viitorul”, Ecaterina Turtureanu

ONG „Spicuşor”, Galina Uscatu

Make a Comment

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Un răspuns to “Cazul Palanca, în vizorul societăţii civile”

RSS Feed for Cazul Palanca Comments RSS Feed

uitat sa mai postezi ceva info:
[pozitzia lui andrei popov(vicemin. afacerilor externe)]
http://www.azi.md/ro/story/9338
[pozitzia ucrainei (mae)]
eho-ua.com/2010/02/17/glava_sluzhba_bezopasnosti_moldovy_vopros_po_selu_palanka_uzhe_reshen.html

[shi este un video ceva interesant ce povesteste shova ]
http://www.privesc.eu/?p=2436

[analiza lui petru grozavu]
http://www.zdg.md/politic/despre-palanca-la-modul-serios-ii


Where's The Comment Form?

  • Galefie Foto

    Traseul Odesa - Reni

    cubreacov lozovanu Giurgiulesti (www.flux.md)

    Insula nisaliu harta (www.flux.md)

    La hotarul cu Palanca (www.flux.md)

    Larisa Voloh, primar de Palanca (www.flux.md)

    Traseul Palanca

    Lucinschi, cel care a pornit vinzarea de tara

    Piata din Palanca

    Abdiv

    Panou Ucrainean pe teritoriul RM

    More Photos
  • Join 1 other follower

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.